oameni gaunosi

Ts Eliot – Oameni Găunoși – II

de

Ochii pe care nu-ndrăznesc a-i întâlni-n viseÎn împărăția de vis a morțiiAceia n-apar nicicând:Acolo, ochii suntLumina soarelui pe-o coloană frântăAcolo-i un copac în legănare pesemneȘi vocile suntÎn al vântului cântMai distante și mai solemneDecât o stea care nu mai cuvântă.Aș vrea să nu fiu mai aproapeÎn împărăția de vis a morțiiAș vrea de asemenea să … Citește mai mult

Ts Eliot – Oameni Găunoși – I

de

Noi suntem oamenii găunoșiNoi suntem oamenii-mpăiațiUnul de altul rezemați.Cu căpățâna-ndesată de paie. Vai-vai!Vocile noastre uscate când sunăLa șoptirea-mpreună-sTăcute și fără noimă de-odatăCa vântul prin iarba uscatăOri labele guzganilor pe sticla pisatăÎn pivnița noastră uscată.Chip fără formă, umbră fără culoare,Forță paralizantă, gest-nemișcare;Cei care-au trecutCu ochii lor spre-mpărăția cealaltă a morțiiDe noi aminte-și aduc, de și-aduc, nu … Citește mai mult

Ts Eliot – Oameni Găunoși – III

de

Aceasta este țara moartăAceasta-i țara cactușilor, poateIcoanele de piatră-aici-nălțateAici primesc tăcute și absorbImplorarea mâinii unui mortSub o stea ce scapătă departe.O, i-așa!În cealaltă-a morții împărățieTe trezești singur cândvaLa ora când noiTremurăm de duioșieBuze care-ar sărutaÎnfiripă rugăciuni la pietre sparte.

Ts Eliot – Oameni Găunoși – V

de

Uite-n jurul părului țepos cum ne-nvârtim viațaPăr țepos, păr țeposUite-n jurul părului țepos cum ne-nvârtim viațaLa ora cinci dimineața.Între ideeȘi realitateÎntre mișcareȘi acțiuneUmbra cade.Căci a Ta e-mpărăția.Între concepțieȘi creațieÎntre emoțieȘi reacțieUmbra cade.Viața-i foarte lungă.Între dorințăȘi spasmÎntre potențăȘi existențăÎntre esențăȘi coborâreCade Umbra.Căci a Ta e-mpărăția.Căci a Ta esteE viațaCăci a Ta e-mpă…Așa se sfârșește lumeaAșa se … Citește mai mult

Ts Eliot – Oameni Găunoși – IV

de

Aici ochii lipsescAici ochi nu clipescÎn această vale-a stelelor în agonieÎn această găunoasă vale pustieFrântă falcă-a pierdutelor noastre chei de-mpărăție.În ultimu-acesta loc de întâlnire cuminteBâjbâim împreunăȘi ne ferim de cuvintePe malul său râul umflat ne adunăFără văz, până ce – contururi –Ochii reaparCa steaua de-apururiTrandafir cu multe foiLa-mpărăția-ntr-amurgind a morțiiSperanța doarA celora pe dinăuntru goi.