Se freacă de pielea zgrunțuroasă a gloatei,
Aici
pe străzile acestea umblă
mama celor spânzurați
neagră
capul argintiu în brațe
și-l poartă
vai cât de grea e stânca
împovărată de noapte
și de lumină spartă.
năucă se-nvârte
și cântă și cântă
în ghetele-i cu tocuri tocite
cu pântec sterp
cu sân ofilit
urlă sirena năucă
la luna puhavă de deasupra orașului.
cu tălpi de plumb pășește
pe betonul străzilor
mama celor spânzurați
cu luna atârnată de gât
se duce la fund
frecându-se de solzii zgrunțuroși ai gloatei.
Sensul versurilor
Piesa descrie o figură maternă tragică, asociată cu moartea prin spânzurare. Ea poartă povara suferinței și a pierderii, fiind o prezență spectrală și tulburătoare în peisajul urban.