O, Palinur, fii cu luare-aminte,
Căci stelele înșeală, marea minte!
Și ei plecat-au; iar spre largul mării
Albastra noapte prinse să coboare,
Sirenele chemau din țărmul zării
Spre-a fundurilor magică splendoare.
Iar luna apăru: o lună plină,
Ce poleia a undei nesfârșire
Cu revărsări de-argint și de lumină,
Dar glasul îi striga ca prevestire:
O, Palinur, fii cu luare-aminte,
Căci stelele înșeală, marea minte!
Și din a undelor prelungă îngânare
Se ridică o blândă melopee,
Pierdutul cântec rătăcit pe mare
Părelnic precum este o idee.
Iar nava picurând încet vâslirea,
Înainta pe-a mării încrețire,
Lăsând pe valuri numai amintirea,
Dar glasul îi striga ca prevestirea:
O, Palinur, fii cu luare-aminte,
Căci stelele înșeală, marea minte!
Și-a undelor puternică chemare
Îl îmbia cu tremurări de gene,
Iar Palinur aluneca în mare..
O, fermecatul cântec de sirene!
Și valul lin îl duse, tot îl duse..
Tăcerea se întinse-n nesfârșire,
Zadarnic nențelesul glas îi spuse,
În semn de-ntunecată prevestire:
O, Palinur, fii cu luare-aminte,
Căci stelele înșeală, marea minte!
Sensul versurilor
The song tells the story of Palinurus, who is warned about the deceptive nature of the sea and stars. Despite the warnings, he succumbs to the enchanting song of the sirens and falls into the sea, highlighting themes of seduction, danger, and the futility of resisting fate.