Cenușa visărilor noastre
Se cerne grămezi peste noi,
Precum se coboară pe glastre,
Atinse, petalele-albastre,
De-o gâză căzută de sus printre foi.
Se scutură vântul și geme.
Pământul e una cu cerul,
Orașele-s bulgări și gheme,
Ghitare adânci de blesteme.
Și aerul – rece ca fierul.
Pământul e-o moară deșartă
Cu larve cerșind adăpost.
Mișcându-se-n pulberea moartă,
Ce-n haos mereu se deșartă:
Țarina visării ce-a fost.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de pierdere și dezolare. Visurile s-au transformat în cenușă, acoperind prezentul și lăsând în urmă un peisaj pustiu și rece, unde speranța pare să se fi stins.