Norii se duc;
Escortă funebră, duc toamna-n mormânt,
Grămezi de lințolii destramă-se-n vânt
Și corbii meditează pe brațe de nuc.
-Sosesc în cohorte, se duc în cirezi,
Când negre ca bezna, când rare, – jucând
În muzica morții, mai mulți într-un rând
-Și doliul absoarbe grădini și livezi.
Din negura facle răsar;
Le-astupă vreun munte ce trece masiv,
Întreg firmamentul e-un vis de bețiv,
Pe culmi zboară spume și dâre de var;
Cu monștri de mână aleargă zmintit,
Nebune, sluțite de biciul barbar
Ce șerpuie-n haos dinspre
Răsărit
Mânat de-un gigantic
Satan solitar.
O țeastă se-azvârlă din umeri titani.
De ștreanguri atârnă martiri de bitum,
Statui se răstoarnă în grupe de fum,
Se clatină cerul subt pași suverani,
Prin cete compacte se spintecă drum;
Și frigul străpunge plămânii golani
Și bântuie ploaia-n castani
Și-n suflet remiișcă trecutul postum.
Și totul se-mbină și-n vid se prăvale;
Acolo-s la pândă satirii, ciclopii,
Pe-aici se combină durerea cu plopii,
Pe-aiurea e geamăt și jale
Oh! plângeți, de-acuma. pe lespedea gropii
Acelor suave șoptiri vesperale
Din vremea când luna, cărări ideale
Brodase cu degete pale,
Spre frunțile voastre, vecine cu znopii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj sumbru de toamnă, plin de imagini macabre și simboluri ale morții și decăderii. Natura este personificată și suferă, iar trecutul bântuie prezentul, creând o atmosferă de jale și disperare.