Nu v-am sădit și nu v-am cercetat,
Ați încolțit în drojdii de țărână,
Bezna din zguri v-a pus și-a semănat
Și de ogor v-ați prins cu-o țâțână.
Înăbușind sălbatice grădina
Și roadele alese le-ați ucis.
Nu m-ați lăsat să mângâi nici blajina
Căutătură galbenă-n cais.
Împotrivite, aspre, solitare,
Ați biruit cu blestem și năpastă
Și vă crezusem strepezi și amare,
O blestemată bălărie proastă.
Dar ați răzbit în piatră: Pace vouă!
Și binecuvântare cui v-a dat.
Sunt bucuros de mulțumirea nouă
Că s-a stârpit gustosul zarzavat.
Și de n-am luat nici poame, nici legume,
Am scos cu degetele Cosânzenii
Din brazdă rădăcina fără nume
Și neștiuta miere-a buruienii.
Sensul versurilor
Piesa descrie acceptarea a ceva neașteptat și nedorit inițial, care a crescut puternic în ciuda opoziției. Vorbitorul recunoaște valoarea și chiar gustul amar al acestor "buruieni", găsind o mulțumire nouă în ele.