I-aud bătând în poarta încuiată.
E-o mânăstire veche între tei.
I-au apucat furtuna și bezna și își cată
Un adăpost cu turma după ei.
Călugărul din poartă-i adormit
Cu cheia spânzurată lângă broască.
De zeci de ori străinii au lovit
În lemnul surd, și poarta nu se cască.
Dar ce să-ncapă-n schit atâta turmă
Cu-atâți ascultători, câini și măgari!
Plâng, fulgerate, oile din urmă
Și prinse-n drum de secetele mari.
Baciul
Isus și-apostolii ciobani,
Scârbiți de slava ce-o dau vieții vecii.
Au pogorât, ca-ntr-alte mii de ani,
Să pască oile, măgarii și berbecii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o turmă care caută refugiu într-o mănăstire în timpul unei furtuni, dar poarta este închisă. Motivul central este căutarea unui adăpost spiritual și fizic, sugerând o nevoie profundă de protecție și salvare.