Nemulțumiți de naiuri, de scripcă și de flaut,
Mă-ntreabă cei de-alături de ce te tot mai caut,
Că ei au știri mai bune că nu ești, nici n-ai fost,
Și dintre toți cuminții rămân eu cel mai prost.
Pe când ei după carne și butii pline umblă,
Cel mai sărman cu duhul, eu umblu după umbră.
Vezi, am citit în cartea de aur dintre cărți,
Că tu ești făcătorul a-toate-n patru părți.
Nu știu, dormeam citind-o când ascultam pădurea,
Sunându-mi în pridvoare, sau mă gândeam aiurea.
Dar neputându-mi gândul de om să mă ajute,
Mă las în voia șoaptei din fagi pe neștiute.
Aș vrea să știu, privindu-ți Tăriile cu zimți,
Dar ce-i a ști? De-ajuns e-atât: numai să simți.
Te căutam prin lume să mă-ntâlnesc cu tine,
Să-ți spun că ce făcuseși putea ieși mai bine.
Când maică-mea frământă aluatul, mă-nțelegi?
Ea scoate-ntotdeauna din vatră pâini întregi.
Noiembrie 1966
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea spirituală a eului într-o lume materialistă. Vorbitorul se simte deconectat de valorile lumești și caută o conexiune cu divinitatea, chiar dacă aceasta înseamnă a se simți inadaptat.