Ogor pustiu și neumblat.
S-a tot risipit, s-a tot adunat.
Luna-i într-un coș de vatră veche
Și soarele-aninat de o ureche,
Cofă de lut, atârnă de-o prăjină,
Mânjit cu zmalțuri ce-ar fi fost lumină.
Uscate stele, pe coceni și ostrețe,
Încep de slăvi și cer să se dezvețe.
Buruieni de scamă și otreapă.
Muntele-i strâmb.
Țarina crapă. Cenușă, funingini și zgură.
Mucegai și malură.
Un sobor de vlădici, la matcă-ncleită,
S-a făcut buturugi de răchită.
A trecut, undeva, și oaste:
Ies din țarină suliți, coifuri și coaste.
Valuri de cârpă
Se răstoarnă câmpul. cu scârba.
O harfă și o vioară. Cu strunele de sfoară.
Zac în sânge și noroi.
O singură jivină, gogoloi,
Ca un arici, ca un pește,
Pitulată, se rostogolește.
Și un coșciug spânzură-n văzduh:
Al
Tatălui, al
Fiului și-al
Sfântului
Duh.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și abandonat, plin de simboluri ale decăderii și morții. Natura și spiritualitatea sunt corupte, iar trecutul bântuie prezentul, sugerând un sentiment profund de pierdere și disperare.