Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse și străine,
Când n-ai chemat-o, fără știre
Pe firu-i nevăzut, subțire.
Și când o ceri nu-ntotdeauna
Și-arată raza-n flori ca luna,
Să țeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.
O cauți și ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Și-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura evazivă a gândirii și a inspirației. Gândurile apar spontan, adesea când nu sunt căutate, și devin greu de găsit la cerere. Versurile sugerează o căutare a luminii și a inspirației în umbra viselor.