Răscruce.
Deșteaptă-te în sufletul meu, soare,
Ca-ntre făcliile pădurii.
Străbate-mă cu sărbătoare
Și dă-mă-n leagăn cu vulturii.
Rouă, stropește colțul ierbii mele
Și unge-mi-l cu mir.
Duios și fraged să mi-l spele
Mirosul lui curat de trandafir.
Ploaie, din bobul de pământ
Pământul meu în două mi l-am frânt.
Brad, îți întinde rădăcina
Ca să mă caute și prindă.
Ia-ți din căldura mea rășina,
Fă-ți din belșugul meu merindă.
Dați-i năvală uriașă
Robului vostru, cel de voie -bună!
Fluture, țese-mi o cămașă.
Țărână, ascunde-mă de lună.
Sunt, poate, desfăcut, sunt, poate, ostenit
Călcând pe aripi și pe punți de iască?
Nu! Insul meu se cere însutit.
Dați-i răgazul să renască.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o dorință de transformare și regenerare spirituală prin intermediul naturii. Eul liric se adresează elementelor naturii pentru a-l ajuta să se purifice și să renască, căutând o conexiune profundă cu esența vieții.