Norzeatic feat Khidja – Asfințit de Februarie

Într-o seară de februarie,
Asfințitul colora o oarecare arie,
lăsând fâșii portocalii
ascunse privirii doar de blocurile de vis-a-vis.
Cerul era de un albastru deschis ferm,
de parcă întreaga zi se dilata în etern.
Nori roz diafani beatifici în imponderabilitate,
toate identic de puternic impregnate.
Soarele cobora vizibil pe măsură ce se scriau versurile;
luminile de vis-a-vis începeau să se aprindă mai des
și le contrasta orizontul ondulat din ce în ce mai fad,
întunericul înainta, inoculând neant.
Norii roz deveniseră gri spre est, iar la apus
cer, nori, culori și-apoi albastru din nou sus,
lângă, dungă prelungă;
noaptea vine încet și o alungă.
Vestul pierzând din V în fața vastului vid ce creștea
de undeva gonind ca o vrajă, suflându-i în ceafă cum spunea povestea.
Spațiul către asfințit – din ce în ce mai închis.
Visul s-a-ntins și pe blocul de vis-a-vis,
luminile portocalii
și niște ciori într-un stol prelung inegal trecură.
În zare raze roz mărginite sus și jos de-ntunecime,
la limită o zonă de tampon albastră,
apoi în întregime a realului cuprins de acalmie.
Pe fâșia de fond deschis,
statuia de pe primărie,
acolo unde era soarele înainte să dispară,
forțe nevăzute înconjoară seara în strânsoare,
prefăcând-o într-o paletă cu tente bleumarin, turcoaz, violet, maro, indigo.
Cerul se lasă închis cu faldurile indigoului dintre scoarțele unui registru.
Apusul și răsăritul s-au împletit în fundal;
între timp, pe deplin încremenind complementar,
lumini izolate ale serii devin ca dintr-o dată călăuze vederii,
fiindcă deja versurile nu se mai pot zări scrise.
Pace, pân’ la o nouă paletă de culori mai deschise descrise.