A amuțit un glas ieri dimineață,
Un glas ce-n graiul pomilor vorbea,
E astăzi spicul dătător de viață
Sau ploaia ce-a cântat-o-atât cândva?
Și florile au înflorit deodată
În cinstea lui, atâtea câte sunt…
Dar s-a lăsat o liniște-nghețată
Peste planeta ce-o numim… Pământ.
1957
Sensul versurilor
Piesa evocă moartea unui poet, celebrând totodată impactul său asupra naturii și a lumii. Este un omagiu adus memoriei sale, marcat de un sentiment de pierdere și liniște apăsătoare.
