Odă soarelui.
Te naști din plasma zării cu limpezimi de-albuș,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază –
Mă entuziasmează sublimul tău urcuș,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.
Când urci, adapi pământul cu sângele-ți ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigașe.
Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriașe.
Sensul versurilor
Piesa este o celebrare a soarelui ca sursă de viață și lumină, dar și o meditație asupra dualității sale, cu referire la întuneric și moarte. Soarele este personificat ca un erou cosmic a cărui ascensiune aduce bucurie, iar coborârea tristețe.