Cer roșu-portocaliu…
Rafale de vânt zbuciumă
Însângerații ciorchini ai scorușului.
Alerg să prind calul ce gonește
Pe lângă sticlăria oranjeriei,
În lungul grilajului bătrânului parc
Și a heleșteului cu lebede.
Flocos, roșcat, alături
Se-aține câinele meu credincios
Ce-mi este chiar mai scump decât
Fratele meu drept,
Câine pe care, de-o fi să moară,
Îl voi ține minte toată viața
Ce-mi va mai fi dată.
Bătăile copitelor se-ntețesc,
Praful se ridică tot mai sus.
Greu e să te ții pe urma
Unui trăpaș arab pur-sânge.
Va trebui totuși să mă așez,
Să-mi mai trag sufletul, colo,
Pe-o lespede de piatră lată și netedă,
Minunându-mă tâmp
De cerul roșu-portocaliu
Și ascultând prostește
Vântul ce șuieră strident.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, evocând sentimente de nostalgie și reflecție asupra trecerii timpului. Naratorul se află într-o stare contemplativă, observând natura și amintindu-și de lucruri și ființe dragi.