Ptolemeu mi-a zis:
– Două sunt felurile firii de a fi:
starea belșugului de timp la îndemână,
adică starea contemplării,
și starea lipsei de timp, adică
starea crizei.
După aceea a tăcut.
Am căutat hârtiile și am scris:
– Contemplația, adică staticul firii,
cel care din plictiseală se schimbă pe sine;
criza de timp, adică
starea firii care din oboseală
rămâne-mbrăcată în vechea sa haină,
în scutecul nașterii sale.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea existenței umane, oscilând între starea de contemplare și criza de timp. Contemplarea permite schimbarea de sine, în timp ce criza poate duce la stagnare și la menținerea vechilor obiceiuri.