Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă
Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintâi
Iarăși ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce poartă
Tot arginți și-arginți de salbă, îngropați sub căpătâi.
Să descălecăm, degeaba fugărim caii întruna
Înspre taina îngropată sub un cap de mort frumos
Pe cărarea de sub ramuri calcă iarăși pură, luna
Țara lui Vlad Țepeș, prieteni: Iată, sunt arginți pe jos!
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de pierdere și nostalgie față de trecut, folosind imagini puternice legate de istoria și mitologia românească. Călătoria simbolică spre un trecut idealizat se lovește de realitatea morții și a pierderii.