Alfa.
Mai departe, mai aproape de centrul spațiului,
inima mea se consumă.
Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu își pierde ochii fierbinți
arzând mâinile tale nevăzute.
El își hrănește lumina
din seninul trunchi
pe pământ și pe mare.
Minunată pradă și sprijin
al foamei – pământul –
Minunat prilej de sete – marea.
Flacără înceată, pierzându-și ochii
mereu fierbinți, –
arzându-ți mâinile.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune profundă cu natura și spiritualitatea, sugerând un sacrificiu personal în căutarea luminii și a sensului. Imaginea flăcării care se consumă simbolizează o transformare interioară și o relație intensă cu elementele primordiale.