Nichita Stănescu – Alfa

Alfa.Mai departe, mai aproape de centrul spațiului,inima mea se consumă.Capul meu, ca o flacără de lumânare,mereu își pierde ochii fierbințiarzând mâinile tale nevăzute.El își hrănește luminadin seninul trunchipe pământ și pe mare.Minunată pradă și sprijinal foamei – pământul –Minunat prilej de sete – marea.Flacără înceată, pierzându-și ochiimereu fierbinți, –arzându-ți mâinile.

Iacobuş Leonard – Alfa

De ce e noaptea,Atât de ispititoare?Şi la ale ei chemări,Mintea, atât de binevoitoare..Fiindcă aerul rece al nopţiiSe-mpleteşte cu iţele sorţii,Şi ia naştere o sete nestăvilităCăreia i se spune ispită!Când eşti singur prin negura rece,Iar timpul pare că nu mai trece,Un fior de gheaţă te-apasă deodată,Şi-ncepi o luptă-n fiinţa toată.Mintea-i în flăcări de mii de ideiŞi … Citește mai mult