În bibliotecă.
În bibliotecă atâtea semne, atâtea tristeți, atâta glorie și atâta neant.
În biblioteca mea, cărțile cuminți ca niște fecioare de lut care știu mai mult
decât ar vrea să mărturisească, cărțile ca niște întrupări ale unui anotimp nesupus,
cărțile înmugurind sensuri poleite de vreme, înțelesuri de mult estompate,
cărțile cu viața lor secretă, cu destinul lor arcuit tandru peste umerii mei,
cărțile cu reflexele palide ale trecerii, cărțile povestind amurguri și nemuriri,
povestind reproșuri și iluzii, gelozii și labirinturi înspăimântate.
În bibliotecă atâtea întrebări și atâtea mirări și doar cărțile mereu închise,
mereu mute, mereu reculese ar putea să răspundă
dacă ar vrea.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de mister și melancolie într-o bibliotecă, unde cărțile, deși pline de cunoștințe, rămân tăcute și secrete. Se reflectă asupra trecerii timpului, a iluziilor și a întrebărilor fără răspuns pe care le ascund cărțile.