La un han de țară zace
între nori și libelule
– roabă-a regelui din Thule
una gâbă și dibace.
Peste rarele polenuri
ale-acelui colț de fort,
se-abătea-ntre două trenuri
fluturele cap-de-mort.
Văd și-acum ovalul feții
cu blazonul ei hieratic.
Luna poleia pereții
și-am fost primul tău ostatic!
Stropi de ape minerale
din tipsia cu nisip,
către ziuă, pe sandale,
desenau un fel de chip.
Desenau un fel de ațe
în timidele lirisme
– pe doi sâni ca două prisme –
ale celor două brațe.
Altădată-n hol, de baluri
(mers meandric și-analog)
de pe mări, un inorog
se-abătea solemn în staluri.
Sta de-amurg, pe-un drum de tauri
(dârdâia-n perdea văzduhul)
când își dau în taină duhul
vrunii prin pustii coclauri.
c-un paner de neguri sure
– schimnic trup de nenufar –
la Iisusul din pădure
a sosit și-un om de var.
Rare păsări, tot mai rară
frunza codrilor și plouă.
Apa-i curge ca o scară
de pe tâmplele-amândouă.
Din iatacurile strâmte
ale vieții celeilalte,
spada regelui resimte
jaful destrămării-nalte.
Suie-n noi o risipire,
trece-alaiu-atâtor farse.
Rătăcim prin cimitire
și-adormim în cronici arse.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema destrămării și a decăderii, folosind imagini poetice și simbolice. Versurile evocă un sentiment de melancolie și nostalgie, sugerând o pierdere a frumuseții și a sensului în viață.