Există un drum la jumătatea
umbrei și-a luminii
în care singurătatea
își dă întâlnire cu linii
soli ai nedumeririlor Focul,
Pământul, Apa și Aerul
de-a valma acolo își scutură vaierul
și-așază imperii.
Există un drum la mijlocul
tăcerii.
El n-are de-a face cu moartea și viața.
Mă despart acum de trupul meu
N-am fost și nu eram. O pulbere
se scutură deasupra apelor
Pe toate lucrurile
a rămas pata greșelii de a fi.
Viața nu s-a uitat niciodată în ochii noștri.
Sensul versurilor
Piesa explorează un drum existențial la granița dintre lumină și umbră, unde singurătatea se întâlnește cu nedumerirea. Vorbește despre o detașare de corp și o reflecție asupra imperfecțiunii existenței, sugerând că viața nu ne-a oferit niciodată o privire directă și onestă.