Toamna își lăsă oboseala în palme și se uita la ea.
Piersicile o ascultau, plictisindu-se, cum tăcea.
Alungați gnomii! Alungați-i!
În casa umbrelor am vorbit cu-mpărații
de lemn, de câlți și de chihlimbar.
Fluturii lăcrimau în pahar.
Prelins din mici tapițerii astrale,
sângele-ncerca singur să se scoale.
Sub coaja ei albă ca alunele,
fapta-mbătrânise minciunile.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare melancolică, folosind imagini din natură și elemente fantastice. Este o reflecție asupra trecerii timpului și a oboselii.