Am întors pâdini lutoase,
făcându-le s-aducă azimă-n lume.
Moartea înverigată pe trunchiurile lucrurilor
latră tot mai îndepărtat.
A fost o dimineață a verilor noastre.
Zuruitor de fraged,
prididi rodul.
Erau amfore în care vinul
închipuise odinioară
statui și religii, viclenii și samsarlâcuri, rășluieli și meandre.
Păsările și muzica auzeau cum se despletește abundența.
Și culesul a aromit cosmosul.
Acuma,
o blândețe dulce
cuprinde pământul. Și-l clatină
ca pe un om care pleacă departe,
călare,
înainte de zori.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare a naturii și o acceptare a trecerii timpului. Evocă un sentiment de melancolie dulce, sugerând o plecare sau o schimbare iminentă, dar și o blândețe care cuprinde totul.