O forfoteală moartă. Arniciuri și nimicuri.
În loc de foc, amprente în lut. O piatră șuie
(Fuseseră albastre.. Fuseseră iubite..)
mai arăta luminii lumina care nu e.
Împreunând sub stele amurgurile noastre,
cernut – cădea-ntuneric din arbori peste vite.
Fuseseră iubite.. Fuseseră albastre..
Un fel de păsări albe, de păsări dezolante
se-amestecau în ceață cu fel de fel de plante
și fel de fel de focuri jucând țopăitoare.
Un fel de cremeni ude ce nu mai ies la soare.
În loc de vetre, borte.. În loc de nări, copite..
Scobeau în ele vântul și stelele. Și tot
ținutul părea cinic. Ținut cu șiretlicuri,
înfășurând aiurea – sub arbori – un balot.
Fuseseră femei Fuseseră cu sâni
Fuseseră cu plete Fuseseră iubite.
Copiii și-aminteau de când erau bătrâni.
Puterilor pieirii li se sfârșea puterea.
Și-n loc de s**, o pată gălbuie ca tăcerea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant, plin de amintiri pierdute și o atmosferă apăsătoare. Evocă un sentiment de melancolie profundă și reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii.