Euridice e un ciorchine
de coșmare ancorează planete
în mine
despletită cu plete.
Din ce în ce mai șterse haltele
corul cânta surd
baba se tundea și se pieptăna scurt
personajele s-au ascuns unele-ntr-altele.
Din cafetieră din garderobă din draperii
se prelinseră figuranții coborâră
unduios ca o dâră
umbre-n care viscolea de care te ferii.
N-ai să mai vii ne despart
cicluri întregi de dezastre
din ce în ce mai mult fard
mai mulți olari mai puține glastre.
Leagănă-te cortină murise narcis
și-ai fost himera noastră transfigurată
se auzea corul undeva ca o pată.
Din ce în ce mai abisal paradis
da cu ghemotoace din oglindă și din cap
el ea răspundea cu serpentine
laconică scenă cât un dulap
Euridice nu este oricine
rol azvârlit la rigolă
portretul aflat în pubelă
inferne mască dantelă
despopulată corolă.
Baba se pieptăna se pieptăna și s-a
uitat în golul spectral…
rugăminți, cavaleri ai sfântului graal.
aplecat înăuntru ca turnul din pisa.
Parcurgând peisajul parcă-s de fier
și cad și cad și cad maiestuos –
aceste frunze, numai mister
de sus până jos.
Euridice nu-i decât disperarea ce speră
până s-aștern pulberi pe lucruri.
Înșelare-nșelată timp care nu bucuri.
Corul se va auzi ca o himeră
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere, deznădejde și iluzie, folosind imagini simbolice și metaforice. Personajul Euridice este asociat cu disperarea și cu un trecut idealizat, acum pierdut.