Orașele de la marginea pământului, vechi
n-au blocuri, nici oameni pe asfalt
sub Dumnezeu cenușiu și în înalt
munții se plimbă cu copacii-n urechi.
Orașele de la marginea pământului, rar
înmoaie în iarbă cu fum
atâta tinerețe avum –
rodul, cu smârcul, se-alese: amar.
Ploile-n haltă băloase, și-n stradă
ling pălăriile. Orașele reci
au intrat pe ferestre în biblioteci
și până la ziuă au ars într-o ladă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj urban dezolant și îmbătrânit, unde natura și elementele se infiltrează în viața de zi cu zi. Tonul este melancolic, sugerând o pierdere a tinereții și o acceptare amară a realității.