Aurul verde al stelelor jilăvi fețele.
Mi-așezaseră casa pe valuri, ca să mă aflu oriunde.
În hlamide de brumă, copacii cu bețele în mână,
pe țărmuri, mai dansau dansuri rotunde.
Am fost în firele de iarbă care dorm
sub ger: niște oase.
La o gară în noapte, inform,
trenul disperării țipase.
Când morții căreia mă dară
oamenii m-au azvârlit fără să le-o cer,
îngerii pentru a doua oară
se despărțiseră-n cer.
Câteva păreri de rău mai rătăceau peste sumbrele
depouri și hale.
Iubito, treci printre gloanțe ca umbrele
și-acoperă-mi ochii cu brațele tale.
M-am scuturat odată cu palorile
dimineții, cu bemolii
din care plecau privighetorile
oarbe. Ceruri de molii.
Iubito, treci printre stele ca umbrele
și-acoperă-mi ochii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pierdere și deznădejde, amestecat cu o dorință de protecție și consolare în brațele iubirii. Vorbitorul se simte aruncat și abandonat, căutând refugiu într-o lume rece și sumbră.