Când și când, ca-n altă lume,
măzileau – călări pe munți –
Ulalume, Ulalume,
paltini creți cu țeste ciungi
care-acvile, care-n toana
toamnelor, vulturi de-a rândul
când, de-oprit, oprită goana –
iar de nalt, nalt fu-le gândul.
Păsărar cu-albastră cange
din târziu în mai târziu
și-n chepenguri – bumerange
cum băteau.. Acuma știu,
știu că nimeni nu ne-așteaptă,
timpu-i mort ca o păstaie.
Pe la treapta unde-noaptă
spaima, tundrele mă spaie.
Un văzduh de cătini albe
scrie lumea; oare zării
de la păcură la galbe
și din algă-n algă, mări!
Ce-i cășună? Ori – grămadă –
ce-a crezut de nu mai crede
(tulbur tot, de stă să cadă)
cerul meu de Andromeda?.
Peste-ntreaga florii trântă,
totuși – cumpănă de artă –
în broboade negre cântă
fagul tânăr de la poartă.
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea timpului și efemeritatea vieții printr-o serie de imagini poetice și metaforice inspirate din natură. Versurile sugerează o căutare a sensului într-o lume incertă și plină de transformări.
