N-am venit să stau, am venit să plec
Eu stau numai în mers
Rareori cumpăr, nu-mi place să vând
Sălașul meu sec
E plin cu de toate, ca un vers
Care nu se mai termină, ca o cină
De taină pierdută… Nu ram, nu rădăcină –
O plămadă, un aluat, un gând
Care mă precede și mă urmează.
Din munții voștri am făcut o singurătate
Mai deasă ca pânura, mai deasă
Ca singurătatea
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate și de mișcare continuă, sugerând o călătorie interioară complexă. Vorbitorul se simte detașat de locuri și lucruri, preferând starea de tranzit și contemplare.