Am fost dintre cei ce se grăbesc și știam că nu trebuie,
tatăl meu e veșnic înfricoșat,
mama mea e ca verighetă de pâine.
Nu toți oamenii răi au făcut numai răul,
nu toți oamenii buni au făcut numai binele.
Când întreb de surorile mele,
copacii le-mbracă-ntr-un haimanalâc de plete roșii.
Părul tău e ca o aventură.
Când frații mei se uită în copaci
din bătrânii muntelui ies păsări dar nu mai sunt aceleași.
Tu zbori ca o tăgadă a duhului.
Acolo, sub cușca de aur, câinele Maira
apără soarele să nu răsară.
Sensul versurilor
Piesa explorează relațiile familiale complexe și legătura cu natura, sugerând un sacrificiu sau o responsabilitate apăsătoare. Câinele Maira, sub cușca de aur, simbolizează poate o forță protectoare, dar și o constrângere.