Să fii aici e plăcut; sunetul ploii într-o primăvară mult așteptată și cel ce strigă spre a fi auzit îți pare atât de pustiu și nu-i poți simți începutul. Fetele tale se plimbă în dreapta și în stânga ta, femeia stă deoparte și parcă ar vrea să plângă, ploile de parcă s-ar trezi, din ochiul tău să soarbă.
Pe față porți umbra păsărilor ce naște-se-vor în ziua binecuvântată – alunecare înaintea înțelegerii;
penele ce vor încolți și mari sub ochii tăi se vor face, înainte ca zborul să ne cuprindă, într-un pumn de aripi să ne adune;
imaginea femeii ce face-se-va ocrotitoare și înaltă;
apele ce, toate, templu se vor înălța și dărui cu totul.
Să fii aici e plăcut; sunetul ploii într-o primăvară mult așteptată și ziduri uriașe aplecându-se asupra ta. Când nu poți chema nici măcar pe cei ce-și pasc turmele pe spinarea ta. Când precum lăcustele ești gata să te întinzi pretutindeni, umbra acoperind-o. Precum strigătul de sus al frunzelor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de contemplare profundă în mijlocul naturii, sugerând o renaștere spirituală și o conexiune cu elementele primordiale. Imaginile evocă un sentiment de pace și acceptare, dar și o melancolie subtilă.