Materia moare în mine.
Mă întorc la moartea din care provin!
Puțin dumnezeu duc cu trupul
între gările timpului,
sosirea trenului
nu a fost anunțată.
Voi descărca viața
pe întâiul peron
unde sfârșitul îmi face semne,
dumnezeul din mine
va lua alt tren;
la înmormântare va rămâne
dar materia actului de identitate
– trupul pustiu –
căci lumina nu plânge.
Ce demn voi părea!
Ce moarte voi da morții,
aventura aceasta a oaselor scrâșnind;
mă grăbesc să denunț învierea
pentru moartea de care mă tem,
din ce somn m-a desprins..
în ce noapte mă-mpinge!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema mortalității și a tranziției de la viață la moarte. Vorbitorul contemplă natura efemeră a existenței materiale și călătoria sufletului dincolo de limitele fizice.