În Spintecă-Norul, în fața oglinzilor,
în Spintecă-Aurul, pe mese de porțelan,
stau la dispoziția copiilor
vaci de sticlă rumegând luminoasa iarbă –
ugerele-s doldora de lapte.
Mă cuprind
fotonice brațe de entuziasm
din ochii mărunți ai răcăneilor –
întruchipări dorințelor vegetale
când holde mănoase sorb torente de ozon
prin ploi albastre de ioni, de sunete calde.
Moaștele martirilor-sfinți
înviază-n mustul plaiurilor,
în sângele nestatornicilor navigatori
prin porțile uraniului domestic.
Pe Calea Lactee trec ultimele
autocisterne galbene cu steaguri negre.
Clopoței se zbat
sub zăpezile ochilor mei –
și Salmoș mângâie cu șapte degete
domnișoara de Floarea-Soarelui
în vreme ce munții se ouă..!
Sensul versurilor
Piesa explorează o viziune suprarealistă a naturii și a spiritualității, folosind imagini puternice și simboluri neobișnuite. Sugerează o transformare profundă și o renaștere a elementelor primordiale.