Sunt rupt din soare, sevele din humă
se-nvârtejesc în trupu-mi, soma-sema,
Pământul-Mumă, Tatăl-Cer – port stema,
dar haina albă mi-e: la Samoș, du-mă..!.
Avem de stea miros pe cât suntem a
vremelnici nou chip de lapte-n spumă:
și-asmute-asupră-ne, cu drept de mumă,
Baba-cu-Brâu-de-Lână, anatema..!.
Cunoaștere-absolută, -ntâia nuntă,
la Sora-Soarelui, exodul de-aur,
a făuri-s chemat, lume măruntă..!.
Eu – ca Salumoș – îți aduc sfânt laur
sădit în rana țapilor – cea cruntă –
chiar pe spinare, -n coamă de balaur..!
Sensul versurilor
Piesa explorează teme mistice legate de sacrificiu și transformare, folosind imagini puternice din mitologia românească. Vorbitorul se prezintă ca un element rupt din soare, purtător al unei steme ancestrale, dar și supus unor forțe arhaice și unei cunoașteri absolute.