În echerul blând, mai sfințesc un gând,
chip de promoroacă nu-mi vârî în joacă:
du-l cât mai curând, fă-i etern comând,
mai sus de băltoacă, -n flori de busuioacă,
din echerul blând, sfințindu-ne-n gând!
Pune-i brotăcel, să-i cânte-n inel,
dă-i spațiul din stampă prinsă fix de-o lampă,
nu de-un Turn Eiffel ce-are coama-n gel,
în pudră de vampă, la opt ceruri rampă:
pune-i brotăcel să-i cânte-n cercel!
Sensul versurilor
Piesa evocă o stare mistică și contemplativă, folosind imagini din natură și simboluri spirituale. Este o meditație asupra eternității și a conexiunii dintre lumea materială și cea spirituală, sugerând o călătorie interioară spre iluminare.