Ion Pachia-Tatomirescu – Noul Turn Babel

Cer striat al sfintei mele ciuperci,
miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi
furnici de crom,
şi spuma laptelui, printre argele,
şi nuferii negurii
pe limba vineţie a norului de duminică,
şi-aceiaşi fotoni din lanternele zeilor
interferează spre ceţos periciclu,
printre corturi vremuite, intrate-n izână,
să trec vămile ierbii
în ultima stare a materiei..
Apele-mi cântă în fluiere lungi, de piatră,
fulgere se-ncaieră-n cutii solide, ermetice,
meridianele trec
prin inimile de aur ale muntelui,
unde bubuie sângele,
zidari escaladează ceruri
pe scripeţi ficşi, de soare, pe rotile de lună,
printre heliocentrice reptile –
muşchii le zvâcnesc pe mandibule şi parietale,
circulă pe liniile de tramvai ale tibiilor
fără să bage în seamă
semafoarele macilor din rotule ;
zidesc umbrele soţiilor
care nu mai vin cu mâncare prin ploi cu spume ;
tâmplarii răstignesc în ferestre fecioare,
bătându-le-n sâni cuie de-aramă coclită..
Pajuri supersonice cu mii de inimi şi aripi
cară munţii-n gheare, la stăvilarele umbrei,
poartă-mi deschid, spre Samoş,
printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu,
de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor,
deasupra cerbilor, unde constelaţia sevelor
urcă-n brazi cu pâine şi lapte ;
de la pupitre de comandă,
sondorii, minerii, geologii, medicii abisului
iau pulsul şi temperatura planetelor ;
gările curcubeielor
salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid ;
poeţii poartă colivii cu granguri de crom –
trimit stoluri, jerbe de fluiere,
înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise
cocoriţa din craniul piramidei ;
galactopitecantropii
fac respiraţie artificială la nouă argele,
împlântându-şi arterele-n câmpuri magnetice,
dirijează aştrii sterpi
în orbitele stelelor gravide..
Prin megafoane intergalactice
se-aude ultimul ordin de zi :
„Până la terminarea zidirii prea-ntârziate
a Turnului Babel,
conform Înaltului Plan de Perspectivă Cosmică,
n-aveţi voie să rămâneţi în urmă!
Chiar dacă inima vă părăseşte
şi-i penurie de combustibili,
ori de lumina noastră cea de toate zilele :
trimiteţi-vă scheletele-nainte!
Nu vă lăsaţi amăgiţi
de luxuriante zăpezi, de muzici îngereşti!
Nu vânaţi
forfotitoare păsări de ceaţă
cu-aripile-nhămate la carul tragic..! “
Lumină sublimă ţâşneşte din ochii savanţilor
aplecaţi asupra tainelor ce-şi aruncă ancorele
în porturi terestre-radare,
cu invitaţii de nuntă şi de botez
de pe insulele fertile numite Alfa-Centauri,
în sunetul unor tradiţii solare aborigene..
În Spintecă-Norul, în faţa oglinzilor,
în Spintecă-Aurul, pe mese de porţelan,
stau la dispoziţia copiilor
vaci de sticlă rumegând luminoasa iarbă –
ugerele-s doldora de lapte.
Mă cuprind
fotonice braţe de entuziasm
din ochii mărunţi ai răcăneilor –
întruchipări dorinţelor vegetale
când holde mănoase sorb torente de-ozon
prin ploi albastre de ioni, de sunete calde.
Moaştele martirilor-sfinţi
înviază-n mustul plaiurilor,
în sângele nestatornicilor navigatori
prin porţile uraniului domestic.
Pe Calea Lactee trec ultimele
autocisterne galbene cu steaguri negre.
Clopoţei se zbat
sub zăpezile ochilor mei –
şi Salmoş, medicul-zeu, mângâie cu şapte degete
domnişoara de Floarea-Soarelui
în vreme ce munţii se ouă..!.
Carele serii se retrag
în cerul dedesubt, împodobit
cu piei de soboli scurmând încă apusuri.
Turnul celest respiră-n fântâni,
şi-n balcoane
flutură cearceafuri înstelate,
luminându-ţi calea spre mine :
poţi veni
să-mi speli osemintele-n flăcări!
Turnul, noul Turn Babel,
gheizer cu păsări-phoenix,
putere a zborului din proprie cenuşă,
chiar dacă-l sugrumă lujerii stelelor –
râmă tăiată peste mijloc,
iarăşi tăiată,
continuându-şi expansiunea
în toate direcţiile
până nu se mai vede
din El însuşi..
Casă ne este
sublimul arbore cosmic,
noul Turn Babel –
şi nu cunoaşte decât doi timpi :
devorarea şi autodevorarea.
Dar acum, iubito,
e ziua a şaptea :
autocontemplarea, încântecul se cuvin
ca un iepure de păpădie
pe harfa câmpiei de rosa canina –
numai de n-ar încolţi prea iute în mine
cancerul fotonilor,
că nici un fruct nu mi-a fost oprit
şi singura morală admisă a fost a bunei lumini –
fereastră în moarte,
înaintea începerii
autodevorării, sinistra..