Într-un sfârșit, în marginea orelor moarte, înalt și aspru,
Turnul a crescut zi cu zi, noapte cu noapte
întemnițându-mă.
Singur veghez. Nici un zvon. Lumea e de mine departe.
Glasul strigă-n deșert:
Unde sunt visele? Unde izvoarele? Unde ești, mamă?
Pumnul zadarnic izbește în piatră.
Cine e de vină? Cine mă desparte?
Nimeni n-aude. Nimeni nu mă cheamă.
E târziu. Turnul sporește în noapte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de izolare profundă și disperare, fiind captiv într-un turn metaforic. Protagonistul se simte abandonat și deconectat de lume, căutând răspunsuri și o evadare din această stare de captivitate.