Pereții de carton alb tăiați de o fereastră dreptunghiulară; ziua se reazimă pe cer; și-un horn omoară timpul cu panglică albastră.
Amurgul se-ntețește pe turle, cu metal,
și lângă mine viața-i așa de regulată, –
fântână, uite, umple cu zgomot o găleată
și-un grup de vrăbii zburdă din fulgi pe-un prânz frugal.
Apoi, o servitoare, și-un cot robust în aer adună rufa rece de pe frânghii pe braț încât sucombă vântul ca gâtuit de-un laț -de-acum se-așteaptă seara cu-al lunii vânat caier.
Cu lămpi și fluturi galbeni pe boltă și-n grădini.
Parfum: plâng cupe limpezi pe-ospețe albe-afară
Provincie — ce suflet urzești în așa vară?
Auzi, mai bine, -n umbră-ți cum cresc năluci de crini.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă liniștită și contemplativă din viața de provincie, surprinzând momente simple și parfumate ale verii. Se reflectă asupra sufletului locului și a frumuseții ascunse în umbra cotidiană.