Treci limpezindu-te-n pământuri mult întârziată,
Rămasă dintr-o zi de toamnă și așteptată-n vremea ceea
Peste câmpia ca o tablă de diamant și ciocolată,
Pe care cobora spre ziuă și se-nălța-n amurg scânteia.
Să-ntârzie doar prospețimea hotarelor în nesfârșite
Și plopii-albaştri, trași de două peneluri lângă drumul țării,
Când peste vârful lor va trece cu fluieratul ei subțire,
Întoarsă, mierla primăverii ce nu ne poate da uitării.
Sensul versurilor
Piesa descrie o tranziție melancolică de la iarnă spre primăvară, surprinzând frumusețea naturii și speranța reînnoirii. Versurile evocă imagini puternice ale peisajului românesc, sugerând o așteptare nostalgică a vremurilor mai bune.