Versuri corectate și adnotate
Tunzi oile numai atunci când schimbăun zeu de sus cântarul lui ceresc.Atunci prin lână foarfeca se plimbăși ploi mai calde cheagu-și pregătesc.Se sperie-ntre ele, fug din strungă,berbecii parcă nici nu le mai vor,le amiroase, stau să le împungă,străini în toată-mpărăția lor.Nu-i timpul, știu, de-mperecheri și joacă,sămânța lor așteaptă întomnări.În turma lor sunt duși la altă … Citește mai mult
Doream să ajung la marginea pădurii,ce lume era-n marginea păduriiși mă temeam de marginea pădurii.În deal când am ajuns, dar ce minuneși Mureșul sub ceață, ce minuneși trenu-n depărtare, ce minune!Cu dealurile mele eram numaicu Dumnezeu pe dealuri eram numaicu munții dimprejururi eram numai.Apoi, cum am ajuns în lumea marecu podul am trecut în lumea … Citește mai mult
Nu v-am uitat, îmi sunteți mai aproapeca niciodată. Iată cum coboarăamurgul peste toate. Parcă vădcum vă așezați tăcuți în fața casei,și așteptați să iasă printre steleluceafărul cel nou ce taie-n douădeasupra voastră lumea nesfârșită.Chemați-mă, oricând, la orice oră,și vin, oriunde-aș fi în clipa ceea,din lumea înstelată-a poeziei,ori poate din furtunile iubirii,ori din vârtejurile-atâtor grijiîn care-s … Citește mai mult
Inima lumii,spune-ne, îngere,câte-i sunt dateîncă să sângere? Veacuri amare,timp ce amenință,timpul ce pareca într-o temniță. Umblă prin spațiibuigașă sferă,unii cu sații,alții mai speră. Și peste toate,pulberea brumii!Câte mai poateinima lumii?
Să pui fasolea în târnaț, să taielumina soarelui felii, felii,din când în când să iei câte-o păstaiesă vezi ce taină mare-o înveli,și-apoi în fața casei, pe-o postatesă mături locul și s-o pui grămezi,și când începe îmblăciu-a bateparcă sfârșitul lumii poți să-l vezi.Și când aduni și voavele cu furcasă pui în ciur minunea de păstăi,și-i numai … Citește mai mult
Să nu-mi spui, suflete, că nu știi de ce te-nalți cu ei și tremuriîn frunza tot mai argintată cu cât mai mult i-aduci din vremuri!Dă creanga lor copilăriei, cioplită, pocnitura puștii,cum creanga socului o poate, cu dop de câlți, atât de bine,și creanga ulmului, din arcuri, peste ogrăzile vecine?De ce te joci din nou cu … Citește mai mult
Și vom călători odatăPe unde n-am mai fost nicicând,Cu umbra plopilor, ciudată,Alunecând, alunecând.. Și va rămâne-n urma noastrăDoar tremurarea unui gând,Cu umbra plopilor, albastră,Alunecând, alunecând.. De va mai fi o amintire,Și ea va trece, vrând, nevrând,Cu umbra plopilor, subțire,Alunecând, alunecând.. Dă-mi gura ta, și mă sărută,Și stele vor cădea pe rând,Cu umbra plopilor, tăcută,Alunecând, alunecând.. … Citește mai mult
Cum sufletul se usucă,Spune-ți doar ție.O, gânduri de ducă,Ah, iubire târzie!Cui i-ar păsa că te tângui?Orbul își pipăie drumul.Și gândul tot mai nătângu-iȘi pâinea, ca scrumul.Mă bântui ciudată nălucăȘi umbli ca prin pustie.O, gânduri de ducă,Ah, iubire târzie!
Boabă, bob:cuvânt închis, unitate sfericănici o rupere, nici o spargereneted, egal în toate sensurile sale.Sămânță, cuvânt spart,deschis, se face mătreață, pleavă, zob,se rupe, se împrăștie, se arată.Boaba se ascunde în sfială, în umilință,Sămânța, explozie feminină, germinativă,nu se suportă în valoarea sonurilor sale.Să, început de acțiunesă facem ceva, să spunem, să pornim, –mân, mânare, a mâna … Citește mai mult
Ne-alungă vremea totuși! Încet, încet se trecAceste mâini crescute și trunchiul lor întreg.Ce vânturi cheamă, Doamne, din goluri depărtateȘi-mi clatină făptura și rupe crengi uscate?Pe vremea când pământul mă aduna tăcutDin mâlul nu știu cărui tărâm necunoscut,Și praf ceresc, la ceasul când îmi ardea pe creștet,Nu-nțelegeam foșnirea frunzișului meu veșted,Nici laudele spuse și semnul de … Citește mai mult