Sub stele, ce străbat cleștarul nopții
Și-nvie luciul apei, iazul este
Un cer visat de sălcii credincioase,
Îngenuncheate pentru rugăciune.
O lotcă se desprinde-ncet. Lopata
Ei cade cadențând singurătatea.
— Pescare, ce îndrumi din vâslă luntrea
Pe-un iaz cu stele sau pe-un cer cu nuferi
Și stai încovoiat ca sub o cruce,
Ridică-te-n picioare! Fii profetul Semeț,
ce-azvârle tuturor cuvântul
Și pescuieste-n suflete vecia.
Năvodul tău desface-l — îl aruncă!.
Ai prins luceafărul din cer! Scânteie
Cu solzi de-argint, tremurător în plasă.
Și stea cu stea în juru-i, înstelarea:
În bură si-n ninsoare de lumină,
În picături de ploaie sclipitoare,
În grindină tăcută de luceferi,
Prin plasa ta, pescare, se adună.
Revine lotca-n țărm. În zori lopata
Ei cade întristând singurătatea.
E zi. Pe iaz s-a resfirat cununa
De nuferi albi, bătută-n stele de-aur..
La mal un om își trage plasa goală,
Și stă încovoiat ca pentru rugă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un pescar solitar pe un iaz, într-o atmosferă nocturnă și contemplativă. Metaforic, pescarul este văzut ca un profet care caută eternitatea în suflete, capturând lumina și esența divină prin munca sa.