La căpătâi i-au pus o lumânare.
O viață împietrește, și o ceară
Când umbra cade pașnică în seară,
Învie steaua ei pâlpâitoare.
Din mugur flacăra s-a făcut floare;
Obrazul e de zgură. De afară
Prin geam deschis albine glonț zburară
Și râset de copii jucând la soare.
Gândesc la tine, ceară de altar,
La florile de unde te-au ales
Albine-n stupi de lut Și de sovar,
Să te prefaci lumină de eres —
Și mă gândesc la moartea ce-ai cules,
Tu, omule, cu masca ta de var.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra morții și a efemerității vieții, juxtapusă cu imagini ale naturii și inocenței. Lumânarea și ceara simbolizează trecerea timpului și transformarea, în timp ce râsetele copiilor și albinele aduc un contrast puternic cu imaginea morții.