Piere, brâu cusut cu aur prins în boabe de mărgean,
Nilul presărat cu ibiși în a zilei agonie.
Niciun zgomot de lopată, nicio șoaptă nu învie
Nesfârșita necropolă a pustiului theban.
Iese luna: ce vrăjire de pilastre și de geme!
Suie Phile, străvezie ca un ostrov de cleștar.
Și cum aripi își iau zborul, pare râul milenar
Că-și înalță, rânduri-rânduri, pânzele de pe trireme.
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj antic, evocând imagini ale Nilului și ale necropolei thebane, sub lumina lunii. Tonul este melancolic, sugerând o reflecție asupra trecerii timpului și a măreției pierdute.