E Mai şi-n codru cucu-mi cântă drept în faţă.
Cu soarele poteca porneşte-n dimineaţă.
Cu drumul şi pădurea, hai murgule, la deal!
M-oi legăna în pasul tău legănat de cal.
Prin pânzele luminii zări-voi de departe
Şi Argeşul şi lunca deschisă ca o carte.
În care-s slove negre – un cârd răzleţ de oi
Înşiră versuri simple la margini de zăvoi.
O, cât aş da ca Domnul să-mi hărăzească darul
Să pot să le descopăr şi eu abecedarul.
Dar sunt un om şi nu pot citi decât cerneală.
Prin frunzele-n tremur, o pasăre sineală.
Din pene îşi arată – să fie cerul, ea?
Pe vârf de deal, strâng frâul şi mă ridic în şea.
S-o luăm spre Valea Popii, s-o luăm spre Valea Mare
Spre Izvorani să mergem? – Tot una mi-i. În zare.
Negoţul alb m-aşteaptă de când copilării.
Hai, murgule! şi du-mă, în voie, unde-i ştii.
Străbate o pădure, coboară şi iar suie,
Ajunge-o poiană-n cap de cărăruie.
La poalele poienii, dosită de arinişti,
O apă lin îşi mâna strălimpezile linişti.
O moară stă bătrână, uitată de pârâu
De oamenii din sate cu holdele de grâu.
Dar roata ei mai cântă, de apă dusă rar,
Şi macină polenul luminii din Florar.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie contemplativă prin natură în luna mai, cu imagini pitorești și reflecții asupra frumuseții simple a vieții rurale. Naratorul își exprimă dorința de a înțelege limbajul naturii și de a se conecta cu esența lumii din jur.