Sunt satul cel adevărat, cel unde
N-au casele nici poartă, nici ferești.
Mă calci- și pasu-ți dă să se cufunde,
Și timpul sună-a gol, când mă găsești.
Salcâmii mei îi văd prin rădăcine-
Nu-i mai cunoști de cer și vânturi goi?
Nici frații tăi n-o să-i cunoști în mine
Când trupul ca o haină îl despoi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un cimitir ca pe un sat al morților, un loc unde timpul își pierde sensul și amintirile se estompează. Vorbește despre inevitabilitatea morții și despre uitarea care vine odată cu ea.