Ating cu anii toamna şi, precum
Pădurea mea din suflet îşi aşterne
Frunziş brumat pe vestedele perne,
Tot ce mi-a fost străin s-a stins în drum.
Pieri culoarea verii: foc şi fum —
Răsar arhitecturile eterne.
Din rămurişul alungat de ierne
Rămân coloane trainice de-acum.
M-am despoiat de lume şi de mine,
Că să-mi găsesc prin jertfă bogăţia
În marmoră cu-nfiorari senine.
Deasupra turmei ce grăbeşte-n moarte
Primind cununi de-o zi, eu am tăria
Să-mi hotărăsc nemuritoarea parte.
Sensul versurilor
Poezia descrie o călătorie interioară spre regăsire și transformare. Prin renunțarea la efemer și material, eul liric aspiră la o formă de nemurire și la descoperirea unei bogății spirituale.