Tot mai miroase via a tămâios și coarnă,
Mustos a piersici coapte și crud a foi de nuc…
Vezi, din zavoi stitarii spre alte veri se duc;
Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de m-a-ntoarnă?.
Nu e amurgul încă, dar ziua e pe rod
Și soarele de aur dă-n pârg ca o gutuie…
Acum – omida neagră – spre poama lui se suie
Târâș, un tren de marfă pe-al Argeșului pod.
Cu galben și cu roșu își coase codrul ia.
Prin foi lumina zboară ca viespi de chihlimbar.
O ghionoaie toacă într-un agud, și rar
Ca un ecou al toamnei răspunde tocaia..
S-a dus. Și iarăși sună… și tace. Dar aud
– Ecou ce-adormise și-a tresărit deodată –
În inimă cum prinde o toacă-ncet să bată
Lovind în amintire ca pasărea-n agud.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal idilic, evocând sentimente de melancolie și introspecție. Natura devine o oglindă a amintirilor și a trecerii timpului, sugerând o conexiune profundă între om și mediul înconjurător.