Amurgul înflorește prin ramuri de măslin…
Fecioara Amarillis cu trupul ca zăpada,
Zărește de pe munte Corintul alb, Hellada
Ce-adoarme mângâiată de golful cristalin.
Și-a păstorit poporul de capre prin livada
Cosită, înflorită cu cimbru și pelin.
Acum când o așteaptă în vale iar ograda,
Își simte, fără vrere, de lacrimi ochiul plin.
Căci a băut, la șipot, din cofa ei aseară,
Din apa ne-ncepută sub cer de primăvară,
Theokritos, poetul, de cer îndrăgostit…
Pe buza lui suspină distih nemuritor,
În pieptul ei mai plânge nemângâiat un dor-
Și visul, de iubire rămâne despărțit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fecioară, Amarillis, care contemplă peisajul și simte un dor nemângâiat. Poetul Theokritos i-a băut apa, lăsând-o cu un vis de iubire despărțit, sugerând o conexiune efemeră și o melancolie profundă.