O dată cu-ntâiul ger – pomii se iau, încovoiați,
pe urma vântului.
Seara, cerul e o imensă ușă închisă, de sticlă.
Dincolo, sunt unii, adunați, care discută încet
și fumează,
pentru că, îndărătul geamului aburit, vedem
aprinzându-se și stingându-se plăpânde licăriri.
Uneori, cineva își aruncă țigara, de sus,
iar noi ne retragem mâna să nu ne-o frigem.
Nici unul din noi nu mai are nici o fărâmă
de pământ al lui,
un petic de ogor, sau un mormânt.
Iannis Ritsos – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de alienare și detașare de lume, sugerând o observație pasivă a vieții, marcată de pierdere și lipsa apartenenței. Imaginile evocă o atmosferă rece și distantă, accentuând tema singurătății și a reflecției asupra condiției umane.